Muntii Baiului

Cine: Iuli, Balan, Cipri si eu

Unde: in muntii Baiului / ulterior Piatra Mare

Cand: 10.04.2011

Parea ca in ciuda frigului, vom avea totusi vreme frumoasa

Asta a fost un weekend  in care absolut totul a picat neastepat.....vremea, locatia, oamenii si....problemele.
Sambata am fost gata gata sa plec cu Balan in Piatra Craiului. Pana la urma, m-am tras pe cur si am amanat tura cu o zi.
Locatia am gasit-o datorita/multumita lu' Ruxi, caci ea mi-a dat ideea cu Baiul. Adresez pe aceasta cale multumirile noastre. Balan si cu Iuli in seara plecarii inca nu stiau daca vin sau nu......asa ca telefonul a sunat la 6 fix. Da' nu era alarma, era Irina pe care o rugasem sa faca un "apel de verificare". Si s-a tinut de cuvant, si a facut. Si bine c-a facut caci Cipri a adormit si nu l-am putut trezi decat dupa mult insistente, cu intarziere de vreo 25 de minute. Si cum omul meu era in intarziere, eu mi-am permis sa ma misc lejer. Doar ca a venit mai repede decat ma asteptam si m-a prins cam in curu' gol....caci eu stateam la calculator belind ochii la harta si trasee.
Pana sa plecam, am vorbit cu baietii care mi-au confirmat ca vin, am stabilit intalnirea cu ei, apoi ne-am asternut la drum. Desi suntem in aprilie, geamurile au trebuit racaite caci erau inghetate bocna. Toate astea alaturi de vantul puternic care ne-a cam stricat frizurile in ultimele zile, au facut ca astazi sa nu fie cea mai frumoasa vreme. I-am dat lu' Blubi de mancare de benzinarie, i-am injurat inca o data p-aia care au scumpit iara benzina apoi am plecat spre Brasov.
Pe Balan l-am luat din intersectie.....omul echipat ca de Caucaz, caci plecase de-acasa joi, cu gandul ca merge la Balea, la concurs de schi alpin. Numai ca concursul s-a amanat, iara omul nostru n-a ajuns inca acasa.....de joi. La final s-a adevarit ca n-avea sa ajunga nici duminica.
Pe Iuli l-am luat "din drum" caci, am intarziat vreo 15 minute astfel incat se saturase sa ne astepte si a luat-o perpedes.
Ajunsi in Azuga, ne-am infipt la alimentara unde am mai cumparat cate ceva, apoi ne-am retras in masina sa ciugulim cate ceva. Mai niste covrigi, mai un litru de lapte, mai niste cereale.....apoi am pus rucsacii in spate si am pornit sa cautam marcajul. Caci ai de cautat, lipsa lor precum si a unui panou "de start" ne-a dat putin de furca. Pana la urma, l-am gasit pe un perete, foarte frumos facut si reprezentat. Toata zona limitrofa Azugii e cartata 3d. Cu foarte multe detalii as zice, in limita in care acestea pot fi reprezentate. Partea buna e ca e montata cu cap. Caci daca era pus la o inaltime mai joasa pana acuma era victima celor care, din plictiseala, se ocupa cu mazgalirea, zgarierea, ruperea si distrugerea afiselor/marcajelor de genul.

O surpriza placuta

Cipri la cucu-bau

Bucegii si Valea Cerbului, inundati de nori

Intrarea in traseu am facut-o pe un forestier care urca alaturi de partia de schi, asta fiind si planul de actiune. Urcam sus in varful partiei de schi iar apoi, urmand culmea principala, suim la 1923 m. Adica mai mult muntii Neamtului decat Baiului.

Gasca vesela

Primavara a venit / Si pe noi ne-a viscolit

No da', dupa 10 minute de mers o crampa imi sageteaza stomacul. Apoi inca una, si inca una, pana s-a transformat intr-o durere cumplita, insotita de o greata pe masura. Faceam o scurta pauza, apoi mergeam inca putin, apoi iara pauza si tot asa. Da' pauzele astea nu m-au facut sa-mi revin, in ciuda faptului ca am botezat locul in fel si chip. Mie-mi crapa obrazul de rusine in fata baietilor, iara ei incercau sa ma convinga sa renunt. Ceea ce am si facut, caci n-ar fi fost solutie sa continuam in stilul ala. In plus de asta, ratacisem poteca care n-avea marcaj. Asa ca, consolati cu ideea ca mai bine revenim cu alta ocazie, mai bine informati si intr-o forma mai buna, am coborat inapoi la masina.

Rafalele de vant dezgolesc din cand in cand norii de pe crestele Bucegiilor

 Si cum ziua e inca lunga, nu puteam merge acasa. Asa ca, la initiativa lu' Balan, am ales sa urcam in Piatra Mare, la cabana Susai. Asa ca, da-i bataie in Predeal, unde am lasat masina la cabana Cioplea, apoi i-am dat la deal. In mama lui de stomac, caci m-a lasat cu durerea. Mai trimitea din cand in cand cate-o crampa de ma indoiam ca litera C, asta asa, ca sa nu uit cat de tare poate sa doara. Urcam lin, ocazie de care profit sa mai discut cu Balan. Accidente pe munte, alpinisti temerari, trasee, termeni de alpinism, Noaghiu, Mititeanu, Baticu, Cristea, carti, pareri, amintiri...subiecte care nu m-ar putea satura vreodata.

Bate vantul frunza-n dunga...

 Si cum tot urcam noi, aud un latrat de catel, venind din vale. Ma duc pe o margine sa vad cam ce-ar putea fi, si, ma ingrijorez. Exact cand vroiam sa le spun baietilor ca latratul asta care se tot apropie ne-ar putea aduce "cadou" un urs in fata.....4 cerbi splendizi, treceau la 5 metri in fata mea. Ma ghemuiesc si fac semn baietilor....toti tacem malc iar ciurda traverseaza poteca 10 metri mai sus. Am reusit sa facem 2 poze mai reusite...

Toata ciurda asta era pusa in miscare de 2 caini. Unul mare care nu scotea un cuvant, si unul mic, coios,care latra de ziceai ca-i bagat in priza. Si cum urcam noi in dreptul urmelor ramanem prosti caci nu ne puteam inchipui cum mama ciorilor au putut sari bietele animale un ditai santul, care noua ne-a luat multi pasi sa-l trecem. Vreo 5 metri as zice...... asta pana am ajuns acasa si am vazut poza...care nu-i nici inclinata, nici modificata. Asta ca sa va puteti imagina ce forta poate avea un animal salbatic.
 Cipri a capturat perfect momentul sariturii, pacat ca n-a iesit incadrarea.

Unghi de decolare...

 Sus la cabana, s-a dus totul naibii. Defapt, nu mai e nici o cabana,e un ditai hotelu' in care se hodina posesori de jipuri, din judete mai sudice. Au si receptie, unde esti primit ca un cacat. Deasemeni, esti anuntat ca n-ai voie sa mananci decat "mancarea lor" in incinta cabanei...cu alte cuvinte, s-a dus totul dracu'. Prea mult nici nu stam, facem o poza cu Baiul dupa care ne hotaram sa coboram in padure, acolo unde furia vantului ne-ar permite sa mestecam mancarea mai comfortabil.

Acolo trebuia sa ajungem

Joska si Iulian

 Festinul a avut loc pe o cioata uriasa de brad, care ne-a servit drept masa. Asa ca, am scos brisca, slana, ceapa proaspata, banane si ne-am infruptat. In ciuda stomacului iritat, am putut manca fara probleme.

Ajunsi la masina, am luat-o spre casa. In Sacele l-am lasat pe Iulian, iara noi ne-am indreptat "la gara", la o bere. Dupa ce-am cautat indelung, am gasit o crasma decenta unde ne-am bagat la povesti. Balan ne-a impartasit din experienta lui, concursuri, echipament, tot ce vrei.
Dupa vreo doua ore, am zis sa mergem spre "casa", adica la masina, timp in care ne gandeam ce gatim diseara. Moment in care-mi vine in cap sa-l invit pe Balan pe la mine, mai stam la povesti, mai bem o bere....omul accepta, asa ca, nu dupa mult timp ne pomenim in drum spre Sfantu. Asta nu inainte sa ne facem cumparaturile la "penisupermarchet", unde am cumparat cele necesare. Caci am gatit peste.
Ajunsi in Sfantu, am lasat masina la Cipri, ca sa poate sa deguste si el o bere ca tot omul. Apoi, pana sa apara Gabita cu Mimi, noi ne-am bagat in Old man's pub la o nefiltrata. Si pe langa nefiltrata, Balan si-a gasit si "prietena"pe care-i hotarat sa o agate. Il atrage ceva anume la ea....da' nu-mi pot da seama ce. Defapt pot, da' nu vreau sa spun. Intr-o ora am si plecat spre casa, caci mai aveam si de gatit....bucatar ca deobicei a fost...nimeni. Caci toata lumea face cate ceva, unul curata cartofi, celalalt usturoi, al treilea prajeste carnea, si tot asa. Totusi, maestrul sef e fost ca deobicei Cipri, indrumat de mama. Am povesit, am ras, am ascultat muzica si am mancat.

Fooooarte dragut...

Toata lumea munceste

In asteptarea mancarii

Inainte de masa am bagat  " o santa", apoi ne-am infruptat. Toate stropite cu mujdei din belsug....dimineata inca era un damf de  usturoi in camera de-ti venea rau. Baietii au plecat repede. iara dupa. ne-am bagat si noi la somn. Dimineata mama-i sunata de tata.....cine-i gagica care doarme cu Tuti??? ....el dormea cand am venit noi aseara astfel incat n-a avut ocazia sa vada ca pletosu' e baiat. Dupa ce-am mancat dimineata, ne-am rockuit putin, apoi l-am condus pe Balan la gara, care a ajuns, dupa 5 zile, acasa.

Carari insorite!

Text adaugat ulterior:  Aveam in plan sa scriu da' am uitat. Acum exact un an ne-am cunoscut, la Curmatura. Asa ca tura asta e tura cu dedicatie, e tura aniversara. Cine stie, poate facem si un memorial pe viitor!

Carari insorite!

Piatra Craiului

Unde: Piatra Craiului
Cand: 03.04.2011
Cine: Irina si cu mine
Traseu: Zarnesti-Fantala lu' Botorog-Poiana Zanoaga-vf. Piatra Mica-saua Curmaturii-Curmatura-Prapastii-Zarnesti

Stateam sambata seara si calculam. Si calculam. Si gandeam. Si iara calculam. Si, dintr-o data intra Cipri in camera si c-o voce belita ma anunta ca el trebuie sa renunte la tura, caci duminica e ziua de nastere  a lu' mamuca lui. Si el nu numai ca uitase, a mai si anuntat-o ca pleca sus pe munte. Asa ca, vazandu-ma singur cu Irina am hotarat ca o tura-n Crai ar fi perfecta. Asa ca am ales Piatra Mica.
Ceasul a sunat la 5 fara 10. Iara la 5 am primit apelul lui Cipri, de verificare, asa cum obisnuim noi. El ma sunase la rugamintea mea, chiar daca el avea sa ramana acasa. Si totusi a fost bine, caci Irina s-a facut ca doarme cand ar fi trebuit sa ma sune. Ea a fost mai norocoasa de data asta caci era deja in Brasov, astfel "primea" o ora jumate in plus de somn.
Si deci, la 5 jumate tropaiam spre gara. La pod, vad ca vine autobuzul....ma postez pe marginea drumului cu gandul ca soferul imi intelege intentia si, opreste. Chiar daca nu eram in statie. Numai ca. omul nostru n-a fost prea inspirat, astfel incat m-a lasat cu ochii-n Soare. Si, vazand autobuzul cum "se scurge" la vale, imi zic ca tot il pot prinde in statia urmatoare. Asa ca, un sprint cu viteza luminii ajutat de aburi de fasole ma face sa-l prind in statia urmatoare. Am alergat ca pentru un premiu la loto, si l-am si castigat. Ma felicit inca o data pentru c-am renuntat la fumat si m-am apucat de maratoane.
In Brasov ma intalnesc cu Irina care a venit mai repede, ca sa nu stau singur. Ii multumesc. Apoi ne suim in trenul de Zarnesti. Asta nu inainte sa sara o Aglaie de la ghiseul de bilete la gatul meu....cica sa stau mai aproape ca n-aude. Zau ca, n-as fi gandit ca la ghiseele cefere te pasc ciufutele. Norocul meu (sau al ei) cu geamul ala gros care ne despartea. Doamnei blonde care era sa-mi strice ziua ii doresc un calduros SuGhiTa PauL, si la multi ani!
In tren, povestind cu Irina nu putem sa nu-i remarcam pe compatriotii nostrii care, alaturi de o sticla de Unirea povestesc telenovele. Si nu bautura ar fi problema, ci faptul ca, (probabil ca si la mama lor tot asa fac) lasa gunoiul, unde-i taie capul.
Si deci, alaturi de caldurosul SGT PL (adica sughita Paul)

Romanii are talent

 Fara sa ne gandim prea mult, ne pornim spre Fantana lu' Botorog, strabatand Zarnestiul.

Nori peste vf. Turnu'

 Mergem tare si in mai putin de o ora ajungem la fantana, pe langa care trecem vajaind.

La deal

 Prindem rapid altitudine si in scurt timp ajungem in poiana Zanoaga unde ne intampina milioane de branduse si ghiocei. Tot aici incepem concursul de enumerat substantive proprii cu nume de flori.

Ne minunam minute-n sir, privind pajistea inflorata. Creasta Craiului se-nfatiseaza nord-sud ca o imens zid. Sus pe creste zapada inca e stapana. Noi insa, ne bucuram de primavara intampinata cu milioane de flori.
 Locul era atat de plin incat, tie-ra frica sa pasesti, de teama sa nu ranesti vreun biet suflet lila, sau alb.

Vestitorii primaverii

Din poiana Zanoaga nu ne complicam si urcam direct spre vf. Piatra Mica, scaldati din plin in Soare. Urcusul ne face sa gafaim putin mai ales ca eu am umplut rucsacul cu cateva pietre, pentru antrenament. In urcare intalnim cativa iubitori de frumos care aveau alaturi de ei 4 copii de 5-6-7 ani. Ei coborau, noi urcam. Irina a ramas masca. Eu, mi-am intarit convingerea vizavi de ce copii vreau sa am. Punct. Dupa vreo ora si putin pe cararea abrupta, am ajuns sus. Printre crengile de brad se zareau din cand in cand, ba creasta Craiului, ba Prapastiile, ba Bucegii.

Prapastiile vazute de pe muntele Pietrei Mici

Vecinul "de peste drum"

De-acolo venim

 Vantul a batut destul de relax toata ziua. In preajma crestei inca i se simteau razbirile iernatice, astfel incat noi ne-am facut cuib printre jnepeni. Am degustat singurul sandwich al zilei, apoi, timp de mai bine de-o ora, ne-am dezmierdat in bataia Soarelui. Nu ne mai venea sa plecam, era atat de bine. Raze de Soare spalate din cand in cand de cate-o adiere....de vis. Ne uitam la ceas.....inca 5 minute; apoi inca 5 minute....apoi alte 5. Intr-un final ne pornim caci n-am venit sa lenevim....facem poza de varf, mai admiram odata Bucegii si-o luam incet spre Saua Crapaturii.

Bine-i la Soare

Poza de varf....cu creasta in fundal

 Coborand spre Saua Crapaturii, suntem uluiti de priveliste. Stancariile verticale inglobate in palcuri de molizi dau farmecul Craiesei

...

 Zapada s-a dus. Partea nasoala e ca printre pasajele inguste de stancarii gheata inca persista...
Traseul a fost unul nou si pentru mine, astfel incat l-am savurat la maxim. Irina a coborat prima, eu dupa ea. Marcajul bun, lanturi in perete si vremea buna au facut un deliciu coborarea

Cabana Curmatura

Innotand prin marea de jnepeni

 Si cum totul a trebuit sa mearga la superlativ, Irina s-a descurcat de minune. De parca ar fi facut asta de cel putin 20 de ani, s-a scurs finut de-a lungul stancilor.

In actiune

 Din saua Crapaturii am ajuns repejor la cabana unde-am facut un mic popas. Mai mult pentru priveliste, caci prispa cabenei era intesata de muntomani si de....muzica populara.
Irina s-a pozat cu una din jivinele care anul trecut au dorit a ma gusta. Si de data asta, ca si atunci, ne-au intampinat cu caldura.

Si cum prea mult n-am putut zabovi, i-am dat la vale prin Prapastii, caci Irina nu le mai vazuse. Indicatorul anunta 3 ore pana in Zarnesti.....noi am mers tare si fara pauza si am ajuns la intrarea in Zarnesti in putin peste o ora jumate. In Prapastii, dezamagire mare. Cocalari si pitipoance, gratargii....dar si alpinisti, care catarau intr-un perete.

Prapastii

Si iar prapastii...

Asta principiu multistrat....

Echipa de doi, deasupra refugiului Salvamont

Unii zic ca seamana c-un mar. Altii zic ca seamana c-o inima

Si deci, parc national. Voi astepta cu mare drag lamuririle prietenului Radu, vizavi de exploatari forestiere

 Si deci, atentie mare in cine va incredeti. Am mai pomenit, pomenesc si voi scrie despre "montaniarzii" zileleor noastre. Dupa cum se vede, rucsac Solitaire, nu mai vorbesc de bocanci si haine ca n-am stat sa ma chiorasc la marca....cert e ca, stimabila " iubitoare de natura" a....furat. Ce-a furat si cat a furat sa apreciati voi, eu i-am transmis traditionalul SuGhiTa PauL. Inca o data, atentie. Asta vizavi de remarca lu' 'nea Mititeanu....."ce senzate falsa  de siguranta ofera cineva bine echipat". La fel zic si eu, nu marca defineste caracterul pro-natura al unei persoane. Subiectul, mai pe larg, in alte povestiri.
Ajunsi la gara, am dat de cearta lu' Pitigoi....se certau unii ca la usa cortului. Iara noi, a trebuit toata tiganiada, made in Romania, cu intrigi, su strambe si cu smiorcaieli ca le televizor.

Ultima poza a zilei

Ma rog, am savurat "o Harghiteana" dupa care am lua trenul spre Brasov. Iara dupa o alta jumatate de ora de povestiri in care Irina a ramas cu mine ca sa nu raman singur, am luat trenul spre Sfantu, iar Irina autobuzul spre camin.
In tren am mai stat la o bere savurand principalele momente ale zilei surprinse pe aparatul foto. Ajuns acasa mi-am cantarit rucsacul, caci imi parea cam greu. Astfel, m-am plimbat cu 26 de kg alaturi de Irina si o vreme perfecta.
Ture faine!

Venit-a primavara

Unde: in mult iubitul Baraolt

Cand: 27.03.2011

Cine: Cipri si eu

Va sa zica ca, a venit primavara. Si noi aveam programata o tura lunga, s-anume creasta Baraoltului, cu tot cu ospat si baie inclusa la punctul terminus. Doar ca, treziti dimineata la sase ne-am dat seama ca am fi facut baie mult mai repede deact punctul terminus, caci ploua cu bulbuci. Vorba aia, s-ar fi incretit pielea pe...dupa urechi. Asa ca, am amanat trezirea pentru mai tarziu, cu gandul ca inventam noi ceva.
In fine, am plecat in tura pe la 15 dupa-masa, cu gandul ca, mult timp nu mai avem dar putem face o sedinta foto cu salbaticiunile padurii. Asa ca, de data asta am luat-o spre sudul muntelui, spre un anume loc pe care eu il stiam si unde aveam oaresce sanse sa "pice" ceva in bataia obiectivului.
Ajunsi sus pe Paczél (sau Libacsárda, cum ii mai zice lumea) am incercat cateva panorame asupra partii vechi a orasului. Pana pe varf am discutat despre fosta partie de schi si instalatia pe cablu aferenta, care odinioara, suia gloata sus in varf. Evident, nu mai exista nimic.

Sfantu Gheorghe, Simeria veche

Sus pe platou ne-am reamintit de terenul de fotbal, care la randul lui, nu mai exista. S-a evaporat, conform traditiei. Am gasit totusi o balta mare cu o minge de fotbal in ea pe care ne-am apucat s-o scoatem. Caci, parea intreaga si era "din piele". Asa ca, Cipri, inarmat cu o prajina lunga scormonea dupa minge in timp ce eu ma prapadeam de ras incercand sa-i fac poza.

Pescarul amator

Hop si Gigi-picioare-iuti

Vedere spre pasul Valcele

Dupa ce ne-am distrat putin cu mingea, care evident ca era sparta, ne-am asternut la drum. Din nou, sincere felicitari celor de la Salvamont Covasna (teoretic ei se ocupa de marcaje). Din cate trasee am facut in Baraolt, (si n-au fost putine), toate se prezinta cu marcajele "la zi", adica vopsea (relativ) noua, fara marcaje lipsa, inclusiv panouri de directionare. (acolo unde nu le-au rupt ticalosii). Valabil si pentru muntii Bodoc. Am fost in munti (mult mai) mari, cu atractii turistice mai insemnate care scartaiau serios la capitoul marcaje. Deci da, daca se vrea, se poate.

A venit primavara si pe strada noastra

Inaintand in padure fara a scoate vreun cuvant, asteptam prima "prada". Frunzele ude de la ploaie si vantul din fata ne camufleaza inaintarea. Asa ca, in scurt timp dam de o bufnita. Numai ca, pana sa setam aparatele pentru o poza corecta, isi ia zborul. Da-i cu draci si zei si mergi dupa ea. Numai ca stimabila avea alte planuri, caci de cate ori ne apropiam, mai fugea vreo 200 de metri, apoi statea si se uita ca o adevarat doamna la prostii aia care incearca s-o traga-n poza. Dupa vreo 4 ture de-a hotii si vardistii, in care am incercat diferite tehnici de apropiere, ne-am dat batuti, am admis ca bufnita e (posibil) mai inteligenta ca noi si ne-am vazut de drum.
 Ajunsi in poiana am suit intr-unul din observatoare si am sperat ca poate "iese ceva". Asta in ciuda faptului ca nu ne aflam acolo la momentul potrivit, fara echipament de observare potrivit, etc. Am promis sa revenim cu o alta ocazie.

Bufnita citadina vegheaza

In asteptare...

 Evident ca, am plecat cu cardul gol, caci n-am pozat nimic. Ne-am continuat drumul catre Valcele rontaind mere si biscuiti. Ne-am distrat pe povestea bufnitei, spusa de bunicu' si am facut cateva macro-uri pentru colectie. Nu conteaza ca plesnesc pantalonii-n cur, emotia capturarii unui gandacel in actiune compenseaza...

Macro meister

Privind spre Valcele

Nori negri intuneca situatia. Noroc cu cele doua raze care strapung prin patura de nori.

Din raristea de mesteceni, deasupra "campului lu' Benedek", si deasupra cartierului de viloaie se-nfatiseaza o plantatie de brazi. Nu stiu daca sunt pentru exploatare, cert e ca arata foarte urat (urat, dar sensibil mai bine decat daca ar fi doar un dreptunghi defrisat). Oricum, noi nu vrem paduri ca-n Germanica. Stiti voi, d-alea de privesti de la un capat intr-altul al padurii, cu o singura clipire. Pana una-alta, n-as putea sa nu mentionez ca la "campul lu' 'nea Benedek asta", exista o rezervatie floristica, pe care fostul primar, ala adormit, (si la propriu si la figurat), a construit. Ilegal. O sa revin cu detalii...

De la departare...

Si deci, incolonarea

Plantatia e inconjurata de gard, de-asta am impresia ca e pentru exploatare. Noi am strabatut padurea si am urcat sus pe varful pajistii de unde am tras cateva panorame, apoi, odata cu lasarea serii am pornit spre casa, evident, pe alt traseu. Am mai dat si de caprioare intre timp, da' poze n-avem caci au fost mai rapide ca noi.
Si daca tot ne-a prins bezna, Cipri si-a testat frontala proaspat cumparata de care ne-am declarat....multumiti.

Pretuieste apa

Valcele. Si muntii Baraolt in spate

Complexul de la km 5. Speram sa reapara si lacul in peisaj

Pe ultimele dare de lumina

Ajunsi acasa am servit traditionala portie de ciorba. Asistata de o blonda rece!
Carari insorite!