Nemira

Unde: Muntii Nemira

Cand: 26.04.2011

Cine: Zamostica, Vlad, Cipri, Balan si eu

Mare tura, mare angajament. Daca pentru studentei era vacanta era pacat sa nu-ncropim o miscare. Asta asa, ca sa resuscitam putin ficatii dupa atata miel si alcool. Ca asa-i romanu', face pe figurantu' 40 de zile ( sau cat o tine postu'), s-apai cand pune botu' la mancare si bautura, baga-n el ca Iuda. Si dup-aia suna la 112 sa cheme salvarea ca a facut indigestie. No coment.
Si deci, pe Balan l-am corupt in ultima clipa. Omu iar s-a trezit la 4 dimineata ca sa ajunga in Sfantu la "prima ora". Vlad berbecu' n-a facut acelasi lucru. Ne bazam pe el, trebuia sa scoata o harta la imprimanta si sa vina in tura cu Aghizoaiei, menita sa ne transporte la locul faptei. Numai ca, ce-a facut si ce nu, nu s-a trezit. Am sunat de-am inrosit linia, Vlad s-a incapatanat sa raspunda la telefon. La cati sfinti am asmutit pe el ma mir ca n-a facut infarct in somn, sau n-a murit de vreo extra erectie.
 In fine, Cipri s-a sacrificat, s-a dus in centru sa aduca masina, dupa care m-a luat pe mine, pe Zamostica si pe Balan de la gara. Dupa ce am pus si benzina, am platit si rovigneta si dadeam sa iesim din oras, ghici cine suna? Berbecul nostru s-a trezit din somnul cel de moarte, si vrea si-n tura. In fine, scuzele sunt acceptate, ne intoarcem dupa el, ne imbarcam in Aghizoaiei si da-i la drum. Toata lumea serveste cate-o bere, in afara soferului desigur, cantam la chitara, show de zile mari si iata ca ajungem in Bretcu, localitatea de start a turei noastre. Ne dam jos, ne facem bagajele, plecam si dupa vreun km.....n-avem harta. Pe cine iubeste lumea cel mai mult? Desigur, pe mine. Asa ca, da-i si alearga inapoi.
  Prima poza a zilei

Cam asa se-ncepe o tura

Trei crai ochelaristi

Din categoria " Postoaca, ne miscam si noi mai cu talent"

Poza de grup

Urcarea am facut-o pe valea paraului Bretcu. Marcajele in muntii Nemira sunt de la proaste la foarte proaste.  Cea mai buna orientare se face cu busola si cu harta (hartile de pe net sunt foarte slabe). In fine, ideea de baza a fost sa ajungem pe creasta principala, care strabate masivul de la nord la sud.

Si daca tot am avut vreme faina, am dat jos bocancii si am mers in picioarele goale. Pana la sfarsitul zilei s-au adunat ceva kilometri in cei mai originali papuci din toate vremurile. Cel mai adevarat masaj il primesti de la coaja fructului de fag, care, cu tepisorii aia,  te face sa pronunti literele alfabetului la toate inaltimile posibile. Pe lista preferintelor urmeaza pietrele ascutite camuflate printre frunze si crengile. Evident, pietrele sunt cu partea ascutita indreptata in sus, lasate asa special de Mama Natura, ca sa le simti ca-s acolo.

Papuci originali de la mama lor (a mea), 100% din piele naturala.

Card indian

 In jurul pranzului a venit si vremea mesei pe care am savurat-o din plin intr-un Soare primavaratic.

Tabara fomistilor

 Si daca tot am mancat, am pornit din nou la drum cu bateriile pline. Urcusul urca lin dar continuu astfel incat incet incet incepem sa castigam perspectiva asupra terenului inconjurator. Aaaaa, un aspect interesant a fost ca azi n-am carat rucsac. (cel putin in prima faza). Daca in fiecare tura eu car rucsacul, azi am zis ca il fac cadou lu' Cipri. Asa ca am zburdat liber ca pasarea....s-a mai si nimerit perfect cu picioarele goale.

  Pe principiu "pai ce naiba, putin antrenament nu-ti strica nici tie"   

 Creasta Nemirei e luuuunga, fara suisuri si coborasuri prea mari dar cu distante grozave de mers. Rand pe rand am trecut de varful Mailat, Ghepar iara Sandru tot departe era.

Castigand inaltime, acolo-n spate Sandru

Scrasnind putin din dinti

Bucuria cu rucsacul n-a tinut o vesnicie. Dupa ceva vreme de creasta, tot in carca mi-a ajuns, amplificand masajul talpilor batucite.

Datorita unor probleme tehnice, intr-un anume punct Marius si Cipri au hotarat sa faca cale intoarsa. Vlad a hotarat sa urce cu noi pe varf. Ambitia (admirabila dealtfel) l-a mancat tare undeva sa continue, fapt ce l-a costat nitel mai tarziu. Asa ca, am facut o poza de grup la repezeala, apoi noi am continuat drumul; nu inainte de a ma incalta caci de aici incolo oricum aparea si zapada.

Poza "de varf"

In misiune

 Nu dupa prea multa vreme, ajungand pe versant cu expozitie nordica zapada mare a inceput sa ne dea de furca. Asa ca am pus parazapezile si am continuat balaureala.

Vlad

Balan la batut urme

 Am avut noroc de oaresce urme mai vechi (dublate intre timp de unele de urs), bune pe post de ghidaj.  La vreo ora de varf, bajbaind in intunecoasa liniste a padurii de conifere......zbrrr. Am incremenit, si eu si Balan. Un cocos de munte grasan si-a luat zborul dintre crengile stufoase ale molidului. A fost atat de instananee treaba incat mai-mai sa maronim nadragii.
Cantecul turei a fost imnul celor de la clubul Sandru Onesti, care suna cam asa "..crede-ma.....tot ce-ti doresti este sa vii pe Sandru". Refrenul asta l-am cantat in urechile lu' Vladut in cele mai lesinate momente ale lui, pe post de motivatie. Se pare ca a functioant!
Pana una-alta, mare rusinica clubului mai sus amintit pentru "marcajele de ghidaj si orientare" pe ca le-au lasat in urma concursului organizat de ei. Am facut noi munca de baieti draguti si le-am cules pe cele intalnite.

Clubul de turism si ecologie...

In varf, dincolo de ploaia care ne ameninta la orizont, pustietate si vant puternic. Ne-am bagat in refugiu unde am inghitit cate ceva, am scris in jurnalul refugiului, apoi am facut poza de varf si ne-am tirat spre casa.
 Aaaa, avertisment. In timp ce mancam, usa am lasat-o larg deschisa....si in timp ce mestecam p-acolo, o rafala puternica a izbit usa greoaie in asa hal incat daca lovea pe cineva n-ar fi avut sfarsit prea bun. Sau daca cineva avea degetele/mana pe tocul usii, in mod sigur ramanea fara. Atentie la neatentie ca dintr-o chestie aparent banala, pot ramane amintiri nu prea dulci.

Poza de varf

Din varf de Sandru, 1640 m.

 Dupa varf, a urmat lungul drum spre Bretcu/ Lemnia, caci inca nu stiam unde vom cobora. Eu aveam visul de asta iarna implinit, cand impreuna cu Cipri, n-am reusit sa ajungem sus pe varf. Macar eu mi-am luat revansa.   

Balan si Vlad

Multa munca in orice caz, pentru un munte de 1640 de metri. Venind dinspre Bretcu, calculat-am ca am parcurs, eu cu Balan si cu Vlad in jur de 40 de km fiecare. Cipri si Zamostica vreo 30. In lungul drum de intoarcere, am avut timp sa fac poze berechet caci ritmu' era scazut si-i ajungeam repede din urma pe baieti. Asa ca pe cat am putut, am admirat si pozat apusul. Zeci de cadre trase, tot atatea incadrari. E clar ca aparatul nu prea m-a ajutat, mai ales ca eu sunt adeptul pozelor nemodificate de nici un fel.

Apus peste Harghita si Repat. Si peste noi...

Cipri a pozat primavara inca existenta in Nemira

 Intunericul ne-a gasit in padure, intr-o vale imensa si destul de accidentata unde Vlad s-a taiat.
Balan piuia incontinuu si cauta traseul oportun iara eu trageam de Vlad, care ma amuza teribil....."no spune tu Postoaca, de ce-a trebuit noi sa ne bagam pe aici, spune tu....".
Intr-un final am ajuns in fundul vaii unde, dupa ceva mers i-am sunat pe baieti (care recuperasera intre timp masina din Bretcu) sa vina cu masina sa imbarce pacientul. Eu cu Balan, in ciuda orei tarzii (cam 23) si a intunericului absolut am refuzat sa urcam in masina pana n-am ajuns la asfalt. Acolo am incropit o masa cu gem de mure la esapamentul Aghizoaiei dupa care am mers spre casa. Cipri a fost sofer de datorie caci Vlad era pe alta lume. Balan a dormit la mine caci la 12 si ceva noaptea cand am ajuns acasa nu mai era nici un tren.

Seara am terminat-o la mine dupa o oala de ciorba si o bere rece. Ture faine!

 

A doua zi de cocot

Unde" Muntele Tampa, "la Faleza"

Cine: Bejan cu Irina, Balan, Cezar, Catalin, Mircea, Cornel Mic si Nina, Victor Mic, Cornel Mare, Irina, Bogdan Mic si eu. (sper ca n-am uitat pe nimeni).

Cand: 21.04.2011



Poate va-ntrebati de ce n-am pus cele 2 iesiri la catarat intr-una singura? Pai d-aia ca, desi au aceeasi tema si desi s-au desfasurat la o distanta de 1 zi, prima iesire la cocot nu se confunda si nu se amesteca niciodata cu celelalte. E ca si la femei, primul derbedeu - fie el bun sau rau- nu se confunda cu altii. Ramane sfant canonizat. Asa si eu.
Miscat fiind de sentimentele traite in ziua precedenta am zis ca, daca tot am ocazia (si invitatia), de ce sa nu merg. Asa ca, dupa dulci declaratii de amor adresate celor de la cfr (in sfantu tin o singura casierie deschisa, si tu trebuie sa vii cu 3 ore inainte, ca sa-ti poti cumpara bilet; eu inteleg ca Brasovul e oras mare, dar e inadmisibil ca acolo sa mearga 10 ghisee si la mine-n sat numai unul) la gara m-am intalnit cu Bogdan Mic, apoi cu Victor Mic dupa care am urcat sus la "Faleza". Acolo deja sensei Cezar monta mansa pe traseul "Micul septar". Tot acolo ne-am adunat, intr-un interval de 10 minute o multime de oameni.
Nici n-am admirat bine cum se catara baietii ca m-a sunat Irina....era pe drum. Asa ca, daca tot visez la maraton, am bagat o alergare pana-n vale, s-o aduc " pe drumul" cel bun. Atat de bun, incat la vale, am ratacit poteca nitel. Mai pe la casele oamenilor, mai pe stradute inguste, pana la urma am dat si de Irina cu care am urcat apoi la Faleza.
Si daca ieri mi-a mers de minune, azi m-am incurcat "la punctu' cheie". Mi-am  lasat si sangele albastru pe stanca, mi-au amortit si mainile, si picioarele, si tot degeaba. A ramas sa revin cat de curand si sa-l dovedesc.

Cateva poze dragute (multumiri lu' Cornel Mic)

Bălan-bănia

Si ca sa mai scap de dungile de pisoi infierbantat care mi se-ntindeau pe bust, m-am dezbracat nitel. In Soarele amiezii era atat de cald, stanca dogorea.......s-apai cand e si cerul senin iara gagicile-s zambitoare, totul capata un alt sens.

La Soare

Catalin

 Aaaa, adevaratul maestru, Bejan, dupa ce-a dat o tura de incalzire pe septarul nostru pitic, s-a cocotat pe naiba stie ce traseu. Eu am ramas prost cand l-am vazut.

 Si daca tot a raspuns apelului de chemare, era pacat sa nu incerce si dansa cum e cu pipaitul stancii.

Irina in actiune

La bronz

No, si dupa ce "s-a dat" fiecare o tura, am strans sculele si ne-am tirat la o bere.........naiba stie unde, ca am uitat. Si dupa berea aia, cu Balan si Cornel ne-am dus la o seara folk -foarte faina dealtfel- unde au cantat printre multi altii, Soaca si Cornel Mic. Atmosfera de milioane, lume multa, prestatii pe masura.
Eu n-am putut sta din pacate la toata cantarea caci aveam tren, asa ca, dupa o alergare de 10 minute am ajuns la gara Brasov. In Sfantu ajuns, am coborat din tren dupa care am bagat "5-ul traditional" la pas alergator pana acasa.

Prize faine!

Sus vreau dom'le, tot mai sus!

Unde: Muntele Tampa

Cand: 20.04.2011

Cine: Cezar, Bogdan mic, Balan, Catalinux, Mircea, Cornel Mic si eu

De mult timp imi doream sa-ncerc catararea. Aveam si niscaiva promisiuni venite din partea CPNT Brasov, in special a lu' Cezar. Asa ca, intr-o frumoasa zi de miercuri, dupa ce vorbisem in prealabil cu baietii, m-am prezentat la Brasov, sa ma duca baietii la catarat. Dupa oaresce dificultati, am ajuns si la cladirea Modarom. (asta pentru ca nu prea cunosc Brasovul). Asa ca, in formula completa am urcat la "Faleza" de pe Tampa, unde maestrul Cezar a montat o mansa  pe "Scoala", traseu mai accesibil incepatorilor. Caci alaturi de mine si Mircea e incepator in ale cataratului.

Panorama

Maestrul Balan

Sensei Cezar

 Dupa scurte notiuni teoretice am trecut la actiune. Cu tensiunea la 200, am facut "primi pasi". Odata cu acestia, concentrarea a luat locul emotiilor. Numai ochi si urechi, mai ceream din jos cate-o indicatie asupra prizelor si a traseului de urmat. M-am simtit minunat, atata lume la picioarele mele (desi are doar o lungime), degete furnicand si sentimentul acela de plutire.... de nepretuit.

Subsemnatul

Rapelul.....o actiune aparte! Dar pana la actiune, trebuie sa lasi frica deoparte si sa te lasi "pe spate", sa cracanezi picioarele si sa cobori. Ma uitam la franghia aia si speram sa tina....iara fara sa vreau mi-am adus aminte de 'nea Baticu, de povestirile lui, de echipamentul lui, de traseele pe care le-a facut (preponderent alpinism dar si escalada, sau amandoua combinate, trasee pe care visez ca intr-o zi sa le pot parcurge).
Asa ca am lasat nedumeririle legate de rezistenta franghiei la o parte si am coborat. Ce sa zic, superb.

Din cer aterizand

Mircea

Catalin in actiune

"Chiatra" Mare, cum zice moldoveanu

 Dupa ce fiecare a urcat, am strans echipamentul si am pornit la sedinta CPNT-ului, la care am asistat. Dupa sedinta am fost pe Sitei, la o berula. Acolo ne-am intalnit cu o alta gramada de muntomani (sa fi fost toti cpnt-isti????) si cu Irina. S-a facut misto la greu pe seama mea si a lu' Balan, vizavi de bronzul nostru. Am fost numiti in toate felurile, de la negrotei la ciori. Mai rau, eu am inceput sa naparlesc, fata mi se cojeste in valuri si arat ca un zombi. Dar ce mai conteaza asta atata timp ceru-i albastru si fetele-s dragute?
Dupa bere, a venit timpul sa invat un alt traseul din Brasov, s-anume cum ajungi din Sitei la gara.....ca cica trebuie sa mergi si acasa, nu merge sa dormi pe strada. Si deci, iesi din bar spre dreapta-inainte-dreapta-inainte-inainte si ajungi la gara. Atata am retinut si mi-a si ajuns. Asa ca dupa o alergare sanatoasa, in vreo 9 minute am ajuns la gara, unde am luat trenul. Rusine celor de la CFR ca nu coopereaza cu Regiotrans-ul. La noi ca la nimeni....
In Sfantu, ca sa nu mai pierd vremea, cum a oprit trenul m-am dat jos si pana acasa nu m-am oprit.


In concluzie, o zi minunata. Multumiri partenerilor de pasiune precum si celor care au facut-o posibila.
Astazi scoatem si o urare noua,
 Prize faine sa aveti!

Prajeala de Bodoc

Data: 16.04.2011

Unde: Muntii Bodoc

Cine: Balan si eu

Planificata cu mult entuziasm, se vroia a fi o tura foarte lunga. Va sa zica parcurgerea crestei Bodocului si Baraoltului, intr-o singura zi, adica peste 70 de km de coclauri. Numai ca, tura mea a inceput deja in seara de sambata cand mi-am onorat invitatia la botezul ce tocmai avea loc. Si dupa terminarea botezului, dragul de mine s-a dus la chef in crasma, ca cica era show. Si de la show, m-am dus acasa unde m-am imbracat in haine de munte, am mancat, am luat rucsacul si m-am dus la gara sa ma intalnesc cu Balan.  No si, cum mergeam eu asa ca Sulea dis de dimineata, pe la jumatea drumului imi aduc aminte ca am uitat aparatul foto acasa. Si da-i intoarcere 180 de grade apoi alergare spre casa. Cand intru in casa si dau haina jos, observ binenteles ca am aparatul la piept. Sefu' al mare, sfinti, apostoli, ajutor de apostoli, sotiile ajutoarelor de apostoli. Toata lumea e pomenita, nimeni nu scapa. Chem un taxiu, ma sui in el, "poruncesc" birjrarului sa-ncercam o treapta de viteza superioara caci trenul e deja pe peron. Intre timp il sun pe Balan sa-mi cumpere biletul. Ajung in fata garii si-l vad pe Balan cum alearga ca nebunu' prin gara; sar jos din masina si sprintez prin gara, sar pe tren si-n secunda doi hardughia naibii a si pornit.
Ajungem in Bodoc dupa nici 10 minute unde ne dam jos din tren, apoi ne indreptam catre prima crasma din sat caci pentru magazin mai avem putin de asteptat.

In lumina rasaritului

In umbra mahmurelii

Balanica

Oltul

 Dupa ce ne-am facut cumparaturile am pornit spre statia de imbuteliere a apei caci de-acolo incepe traseul.
In padure am inceput sa mai dam jos din haine caci era mai cald decat ne asteptam. S-apoi cu Balan nu merge sa urci ca pensionarii...cred ca in 40 de minute am ajuns pe platou unde ne-a intampinat un Soare cu dinti.

In urcare

In bataia Sfantului Soare

Ajunsi sus pe platou, ne-am pozat la carpenul cel batran, apoi am pornit catre varf. Si in bataia Soarelui ne-am zis sa ne dezbracam iar, sa prindem putin bronz. Ba mai mult, eu mi-am dat si tricoul jos ca am zis sa ma bronzez uniform......Plus de asta, din cauza Soarelui puternic si a zapezii, ti-era imposibil sa deschizi ochii. Mai ales unuia mahmurind, "sunteti" grea viata. Dupa cum incepuse treaba pe platou deja ne imaginam pe seara cu oftalmie.
Si apropo de mahmurit, era o poanta draguta care zice ca "esti un betiv atunci cand: tantarii zboara aiurea dupa ce te inteapa".

In scurt timp am ajuns si in varf, unde am inghitit cate ceva, am admirat panorama, ne-am pozat si am purces mai departe.

Albedou

Privind in zare

Poza de varf; nicaieri nu-i ca in Bodoc, sa va confirme Balan

Balan la spart urme

Niciodata n-am mai prins zapada "de genunchi" si chiar mai mare, la mijloc de aprilie, in Bodoc.
 Si daca eu m-am  tot refacut pe parcursul intragii zile, Balan a spart urme, tot pe parcursul intregii zile. No, s-apai in scurt timp ne-am dat seama ca nu aveam cum sa facem cele 2 creste in aceeasi zi. Asa ca, pe o culme sexi aflata intre varfurile Henter si Carpinisului ne-am dat la vale pana am ajuns in Micfalau, unde initial ne-am luptat cu noroiul, apoi cu apa paraului involburat....pe care l-am trecut in bete....telescopice. Si daca Balan a reusit la fix, unul dintre noi a trebuit sa se sacrifice si sa sara in apa, macar cu un picior. Asta asa, de amorul artei.

Murgul Mare

Muntii Harghita si Masivul Ciomatu

Masivul Ciomatu cu a sa Sfanta Ana

Haidiiiii la namol de Micfalau

Hopa-sa

Ajunsi in comuna ne infigem in primul magazin unde ne cumparam cate o inghetata sa ne racoreasca mintile.  Si cum pentru tren mai aveam de asteptat 4 ore, am zis sa facem un Bixad.

Asadar, fara sa stam pe ganduri ne postam la ia-ma nene......doar ca nici dracu nu ne ia. Asa ca, intreb o femeie. Zic, tanti, cati km sunt pana la Bixad?.......12 raspunde duduia. Ma sa-mi bag ......da' hai sa mergem ca oricum n-avem ce face. Si mergem noi ce mergem cand intreb o alta damoazela. Fii draguta, cati km sunt pana la Bixad?....6 striga la mine. No, din ce in ce mai bine. Si iara mergem noi ce mergem cand intreb un nene. Taica, cati km sunt pana la Bixad?......2 zice tataia. Ma sa-mi bag, imediat ne pomenim ca defapt am trecut si de Bixad. Asa ca, intr-o sclipire de inteligenta uimitoare, Balan propune sa ne bagam picioarele in stop si sa alergam tot drumul. No, si cat ai zice peste, dupa inca 6 km am ajuns la Bixad unde am parcat la magazinul local intru vederea achizitionarii unui mic stoc de bine-meritata bere, dupa care ne-am coborat la "bazin". Si cum nu erau prea multi amatori, jos textila si hai in apa.

Lung ii drumu' Bixad-ului

Hidromasaj

Poza de grup

Dupa vreo ora de scaldat ne-am dus la gara, direct pe sine. Acolo, Balan, intr-un moment de sinceritate zice: ma ce ma ustura fata...i-a uita-te   -tragandu-si baticu jos-   sunt rosu la fata??? Moment in care era sa cad de pe banca, am ras de ne-am cracanat. Omu' nostru, pe langa faptul ca era rosu' ca racu', mai avea si o dunga alba pe frunte.

Rade ciob de oala sparta

 Si cum "rade ciob de oala sparta" e o zicala mai mereu actuala, am zis sa dau tricoul jos sa vad eu cum ma prezint, caci am umblat toata ziua la bustul gol. Pantera roz e mic copil nu alta....cu ceva dungi in plus si in minus.
Asa ca, seara am petrecut-o cu multe rasete si misto-uri la greu. Balan a dormit la mine caci n-a prins ultimul tren. Cand ne-am pus in pat, a fost ceva de genu'.....auuuu/ahh/ahhh/da-te mai incolo/ma ce ma ustura fata/da' si pe mine burta/bag picioarele in ea, crema de soare/nu cred ca voi putea dormi/nici eu/etc. Pana la urma am dormit amandoi, mai ales ca eu aveam o noapte alba in urma. Patnara la urma am scapat destul de ieftin, si fara oftalmie.
Asadar, din "trusa" amatorului de munte recomand cu caldura o crema de Soare, preferabila cu factor de protectie marit. Si ochelari de Soare, pe care sa-i purtati "pe nas" nu "pe cap" cum cere moda.
Ture faine!