Masivul Postavarul

Cine: Iuli si eu

Data: 30.01.2011


Cum toata saptamana am "bagat" la dobitocenia aia de licenta, imi ardea tare poponeata sa evadez undeva. Asa ca, convocand sfatul popular cu Iuli, ne-am hotarat sa bagam "un Postavar".....aveam tren la 7.04 spre Brasov astfel incat trezitu' s-a petrecut intre 6.00 si 6.05.........cu mari dureri din cauza licentei, caci ceasul meu biologic se invartea invers. No', pan' la urma ma echipez si ii dau spre gara pe un frig sanatos. Ma intalnesc cu Cipri pe drum sa-mi dea parazapezile caci nu vroiam sa patesc ca-n Siriu, apoi ma sui pe tren. Vocea tipului de la informatii  cfr imi starneste rasul....caci stiti toti ce haioasa e treaba cu vorbitul pe nas. S-apai cand mai vorbeste si "un ungure" s-aude haios.
Ajuns la Brasov, alerg repede sa prind autobuzu' 4, ca s-ajung in Livada Postei unde ma asteapta Iuli. Lucru ce mult mi-a placut, in Brasov daca vrei sa-ti cumperi bilet o calatorie se poate. As vrea si-n Sfantu' asa... merita luat exemplu!
Ajung in Livada unde ma-ntampina si Iuli. Partea buna e ca ne-am intalnit. Aia proasta ca tre' sa stam juma' de ora pana la urmatorul autobuz caci precedentul a plecat cu 20 de secunde inaintea venirii mele. Dezbatem noi despre echipamente si clapari, bete si coltari si iata ca apare si autobuzu' cu care ajungem cat ai clipi in Poiana. Planul era sa urcam sus pe Postavarul, apoi coboram pana in Brasov pe Tampa.
Eu, eram pregatit pentru ce era mai rau, caci mister Postavaru' e un masiv tareeeee comercial, ceea ce inseamna ca e plin de cefe late, ochelari de soare (din aia mari daca se poate), pitzi multe de Bucuresti si adidasi in varf de munte.
Asadar pornim ascensiunea pe Drumul Rosu, la recomandarea lu' Iuli. Apar si primele poze ale zilei.

      

                                                Lasand Poiana in urma....

 Drumul urca cand pe partii, cand in afara lor. Si zic partii caci drumul se intersecteaza cu mai multe pe parcursul ascensiunii. Aaaa, atentie la schiori kamikaze....in picaj!

Aproape de cabana Postavarul....peisaj superb, zapada pe masura. Numai ca in aer se simtea un miros acut de cacat. Da', exact asa cum zic, de cacat. Si nu, nu voi scrie nici "decent" si nici cenzurat doar de dragul unei audiente selecte. Mirosea nasol de tot iara eu cu Iuli ne tot gandeam ce-ar putea fi...dupa vreo 300 de metri s-a dovedit a fi fosa septica a cabanei....rusinica. Adevaru' e ca de vreo doi ani, vremuri cacacioase s-au abatut asupra tarii, asa ca-i oarecum de inteles. (da' pe dracu). Ajunsi la cabana hotaram sa nu zabovim, facem o poza rapida si-i dam spre varf.

                                                Regrupare pe terasa cabanei

                                      

                                          Dor de culmi, dor de Crai

Ajungem si-n varf in mai putin de o ora unde se deschide o priveliste minunata

Peisaj "elvetian". Pacat ca dupa ce usa telecabinei se deschide, gasesti orice, numai "elvetieni" nu. Desigur, elvetianu' poate fi inlocuit cu brio de un francez, un austriac sau un italian...pentru cei ce n-au inteles ideea, e vorba de natii care au cultura muntelui. Natii care gandesc, se comporta si actioneaza ca atare cand calca imparatia Sa. Sa vezi prapad daca construiesc astia telacabina pana pe Omu....

                                Bucegii...in deplinatatea facultatilor mintale

                                            Piatra mare si peste, Ciucasul

                                           

                                                        In memoriam
      

                                              Craiul.....apropiat

Ajunsi in varf, lume destul de putina. Ne asezam putin sa savuram Soarele si inghitim cate ceva. Intre timp ma dezbrac la tricou si, nu  pot sa nu remarc baietii "de capitala" care in blugi si-n pulover fac poze de feisbuc si haifaiv. Cu telefonul. Inghit in sec. Stau alaturi de Iuli si gandim...."peste drum", Piatra Mare e tot mai atragatoare asa ca decidem sa coboram in Valea Timisului de unde sa urcam in Piatra Mare. Facem o poza de varf, ne echipam si pornim la vale (tare, caci ne-a venit tarziu ideea cu P. Mare si acum trebuie recuperat) pe banda albastra.

                                  Coborand spre Valea Timisului.

 De sus drumul porneste pe banda albastra. L-am urmarit cat l-am urmarit, apoi l-am pierdut. Crengiile brazilor fiind incarcate cu zapada multa, atarna greoi in jos acoperind semnele. S-apai sa fim sinceri, nici marcajul n-a fost cel mai bun intalnit vreodata. Astfel incat, in cel mai gratios mod am balaurit aiurea ceva vreme prin niste vai destul de accidentate. Faceam haz de necaz ca, pe unele portiuni un coltar s-un piolet ar fi fost de de mare folos. Ajunsi aproape de drum, am intalnit doua constructii ciudate, ceva "bazine" par a fi, ingradite bine cu 2 randuri de gard cu sarma ghimpata....in care aproape-am ramas cu nadragii agatati.

                                        O saritoare miniaturala, inghetata bocna

                  

                                          Si unul din cele doua bazine...

 Lasand gluma cu balauritul la o parte, ne tot ziceam cu Iuli ca ar fi tare sa coboram chiar in vreo gara. D-asta se zice ca, "ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea intampla".

  

                                                 Halta CFR Timisul de Jos                                                                                                            

Parte buna e ca am ajuns jos. Partea proasta e ca ne-a luat cam mult timp, astfel incat riscam Piatra Mare in bezna. E si maine o zi mi-am zis, Muntele se savureaza cu lingurita, nu se mananca cu polonicul (E. Cristea).

Asa ca, cu parere de rau, ne-am incercat norocul la ia-ma nene in timp ce marsaluiam spre Brasov. Am avut noroc de-un tip fain care ne-a luat.....pe mine m-a lasat aproape-n fata garii exact cu vreo 15 minute inaintea personalului de 4.15. In gara m-am intalnit intamplator cu Eddy, fost coleg de liceu cu care-am stat putin la taclale pe peron....pana aud ca-mi pleaca trenul.....de la alta linie. Da-i salutu' omului si fugi.....m-am suit in tren iara spre casa m-am alintat cu o bere rece si amintiri placute...mersi de "gazduire" Iuliane.

Schi de tura-n Baraolt

Cine: Cipri si eu

Data: 24.01.2011


Tura trebuia sa aiba loc in Nemira. Numai ca, din cauza lipsei totale de combatanti ne cam pierise cheful. Asa ca, ca niste firi inventive ce suntem am clocit-o pe la doua noaptea..... mergem la schi mon'cher.....de tura.
Asa i-am zis noi, de tura, caci sunt schiuri normale, cu legaturi "normale" ( a se citi pentru schi alpin) si fara piei de foca. Asa ca la doua noaptea ne-am trezit la mine-n beci, cautand bete si pregatind echipamentul pentru Cipri.
Dimineata ne-a prins la opt....planul era ca, de la mine pornind sa mergem cu schiurile in picioare pana-n pasul Vadas, apoi sa coboram in Valea Crisului si de acolo mai vedem. Cam 15 km pe coclauri pan' la Vadas, calculasem eu. De la Vadas la V. Crisului n-am aflat nici in ziua de azi.
Cipri tacea malc. Nu mai schiase din '97 s-apoi genunchii ii mai fac figuri. S-a dovedit ulterior ca azi n-aveau in plan sa-si frece stapanul la melodie. Grozav, ce mai!
Asa ca dimineata m-am pomenit cu Cipri la mine, o scurta recapitulare a etapelor de urmat, apoi echiparea.
Iata deci si primele poze.

                                                Parasind orasul...

La vreo 2 km de oras au inceput sa apara primele probleme. Dat fiind faptul ca e mai "cret" si nici sosete lungi n-avea, badia Cipri a suferit nasol cu parul de pe picioare...eu mai putin.

                                                   Epilare definiva prin frecus

                                                 Spre poiana Biróné

                                               In largul meu

 Cuvantul cheia al aceste ture a fost linistea....ne-o doream atat de mult. Din proprie experienta va zic, zilele de duminica sunt adeseori binecuvantare......caci ticalosii cu atv-uri se-mbata turta sambata seara si duminica dorm toata ziua, ca porcii. Din acest aspect (poate) rezulta o liniste covarsitoare. Si riscul de a fi lovit de vreun teribilist tinde catre 0. Dac-ar tinde si prostia......
Trecand peste treaba cu dobitocii, ajungem la valea  ce coboara la izvorul Honvéd. Aici Cipri-si poate testa talentu'....caci a trecut ceva vreme. Eu cobor primul, in curbe largi, printre copaci. De cate ori ma uit spre-napoi, Cipri tot cauta ceva prin zapada......o fi fericirea, or fi 100 de $ sau o fi adevaru' absolut? Nu reusesc sa-mi seama asa ca-l astept sa coboram impreuna.

                                               In cautarea adevarului

Odata coborati din vale, ne bagam pe punctul galben, cel care incepe putin mai sus de izvor in stanga soselei. Initial pe un forestier, dupa prin padure.
La umbra unor pini batrani luam o scurta gustarica continuand apoi drumul.

                                                   Dezbinand virginitate

                                                   Doi oameni, doua urme

                                      Trecand pe sub prag

                             Supararea cand imi vine, rup goretex-ul de pe mine

Linistea e atotcuprinzatoare. Pe pajiste am discutat cu Cipri legat de fotografierea unor animale salbatice date fiind conditiile. Atv-uri si drujbe zero, turisti zero si doi oameni capabili sa-si tina gura indelung...asa ca vreme de aproape 2 ore n-am vorbit mai deloc. Cipri-mi arata din cand in cand cu dejtu' spre bocanci, semn ca macelu' flocilor continua....si pe mine ma trage ingrozitor, ii schitez din priviri. Plus ca am si cate-o basica pe fiacare calcai.
 Linistea care mi-a fost data s-o traiesc e aproape inumana, aud fulgii cum s-aseaza. Cu zambetul pan' la urechi bat cararea pe niste urme vechiute de schiuri. Tot fredonez o bucata de melodie de la Enigma, Silence must be heard, revenita in mintea mea deloc intamplator. In apropiere de statiune vedem 2 caprioare care ne taie calea....fara foto din pacate.

 In apropierea statiunii, conifere isi fac simtita prezenta. In scurt timp traseul ne scoate deasupra noii partii de schi......urmele pe care  le-am urmarit ne-au scos acolo caci de la o vreme parasisem marcajul....ori marcajul ar fi continuat pana se intersecta cu drumul de creasta.

                                                     In varful noii partii

Eu am coborat destul de rapid, lasandu-l pe Cipri sa se descurce. Pana el  a coborat eu am reurcat rapid inca o data.....pe jos evident. Teleschiul e pentru puturosi....
Dupa a doua coborare ma decid sa continui excursia de unul singur pana acasa.....asa ca mergem pana la Salvamont unde Cipri se schimba, eu stau putin de vorba cu Jocó apoi mai fac o ultima urcare pe partie inainte "s-o tai" acasa. La coborare Cipri deja nu mai e, s-a retras la statie sa astepte autobuzu'. Ma duc sa-i spun pe unde o apuc si-l salut entuziasmat. Ne vedem acasa tatiiii. Pe mine ma asteapta drumul de intoarcere care ma chema neincetat....o iau la drum in forta, impingandu-ma in stil liber. In scurt timp se lasa intunericul da' eu trag tare....si apropo de bezna, odata cu venirea ei se schima caseta. Adica gata cu Enigma, partea B e cu Simon si Garfunkel care in al lor cantec, "The sound of silence", incep exact asa......hello darkness my old friend/ i've come to talk to you again. Chitara-mi ritmeaza in cap asa ca nu-mi ramane decat sa cant.
Avansez relativ repede, trec si pe deasupra stanii si cobor la drum schiind peste pista de motocross. Partea faina cu cainii de la stana e ca voi ajunge cu nadragii intregi acasa. In ninsoarea urnita probabil s-au cuibarit pe langa stana.
De aici trecand strada urmeaza un urcus ce mi s-a parut unul din cele mai lungi din viata.....si asta pentru ca la trecerea peste parau am cazut in apa, cu schiuri cu tot. Am zis ca tine gheata si de lene n-am dat schiurile jos....N-a tinut! Si nici cu asta n-ar fi bai, numai ca pe schiurile ude adera zapada in draci. S-asa toata ziua au alunecat greu schiurile, acuma parca eram incaltat cu boltari de beton cu talpa vibram. Nu alunecau deloc!
Le curat de doua ori talpa,  bag sfintii la inaintare, bag si apostolii..... da' schiurile tot greu 'lunecau.....
No, intr-un final urc poiana, trec padurea si apare si orasul la orizont....prima dara de lumina dupa ceva vreme. Ma chinui sa fac un trepied din betele de schi pe care sa pot aseza aparatul....caci "peisaj de noapte" cu aparatul tinut in mana n-o sa iasa niciodata.

                                              Orasul e inca departe

                                                      Ingerul pazitor

Cand am ajuns acasa Cipri era deja la mine. Venise cu ia-ma nene, caci n-a aparut nici un autobuz la 17. Cand ma uit sa inspectez talpa schiurilor nu mare mi-a fost mirarea sa vad noroiul lipit de ea.....d-aia alunecau asa greu. Cand am cazut in apa coada ambelor schiuri s-a infipt in noroi, banuiesc eu. Numai ca eu daca am mers cu lanterna in buzunar ( adica in bezna) n-aveam de unde sa vad.
Seara s-a lasat cu bancuri, picioare epilate cu rani pe ele, basici, pizza si multa voia buna.